//
citești...
Ciclism

Prima Evadare. Prima impresie. Prima iubire în mountain-bike

Participant - Action

Se spune că prima impresie contează foarte mult. Aşa o fi fost şi în cazul concursului de ciclism „Prima Evadare 2012”, după care am rămas cu un sentiment foarte plăcut. Era însă primul concurs EVER de MTB la care participasem, deci nici nu prea aveam cu ce să îl compar. Pe 11 mai 2014, prima impresie mi s-a confirmat: Prima Evadare este şi rămâne un concurs excelent organizat, care nu degeaba atrage mii de ciclişti la start, inclusiv o grămadă de „elite” şi de străini. Iar pentru mine, în particular, rămâne prima iubire în concursurile de mountain-bike şi mă voi duce cu drag la viitoarele ediţii. Pentru că este o plăcere să participi la un concurs organizat ca la carte şi le întorc şi eu astfel mulţumirea organizatorilor, zecilor de voluntari, fotografilor şi tuturor celor implicaţi.

În 2012 m-am dus complet nepregătit, împreună cu câţiva prieteni, fără să ştim ce înseamnă şi ce presupune o cursă de 58 de kilometri şi să stai 4 ore în şa. Am dus cu toţii traseul până la capăt, extenuaţi, în ciuda mai multor pauze consistente pe parcurs, şi mi-am promis că o să revin. Mai pregătit, mai determinat. Pe bicicletă a continuat să se pună praful pe parcursul următorului an, încă nu intrase „microbul” în mine, dar tot aş fi vrut să mă prezint la startul Primei Evadări. „D-Day-ul” era însă similar cu „Due Date-ul” Cristinei, iar în săptămâna competiţiei, luni, în a doua zi de Paşte, se năştea o minunăţie de fetiţă. Am amânat astfel cu un an „revanşa”, iar în 2014 la finiş mă aştepta inclusiv Natalia :).

Acum doi ani am plecat în forţă din mijlocul plutonului, m-am „tăiat” pe câmp şi am terminat cursa pe locul 1330 din 2000 de participanţi, în 4 ore şi 13 minute, pe o suprafaţă perfect uscată, de „fugă”. Acum am plecat la fel, tot în forţă şi tot din mijlocul plutonului. Cred că am depăşit lejer 2-300 de persoane doar în primii doi kilometri, iar ritmul am putut să îl menţin ridicat până la final, cu excepţia zonelor în care nu aveam cum să depăşesc sau să pedalez. De data asta am participat după aproape un an de mers part-time cu bicicleta, aproximativ 900 de kilometri în picioare în 2014 şi cu experienţa a vreo 10 concursuri, printre care şi nămoleala de la „Ziua B”. Uşoara pregătire s-a văzut şi în clasament, pentru că am terminat cursa în 3 ore şi 27 de minute (în condiţii de noroi pe ultimii 20 de kilometri şi chiar nămol spre final), pe un mulţumitor loc 669 din 2200 finişeri (participanţi cred că au fost mai mulţi dintr-un total de 2900 înscrişi, dar nu există încă postată o evidenţă a abandonurilor).

 

Cum a fost pentru mine
A fost o călătorie de 55 de kilometri din Băneasa până în Snagov, cu asfalt, drumuri de ţară, drumuri de pădure, iarbă, praf, noroi, nămol. Sprinturi lungi, mers în şir indian prin bălţi, împotmoliri, crampe. N-am căzut, deşi am fost la limită de două ori să intru în cei căzuţi chiar în faţa mea #încăamfrânebune, şi nici n-am făcut pană, ceea ce e bine întotdeauna şi pentru ritm, şi pentru moral. Deşi am plecat de acasă la 8, direct pe bicicletă pentru o semi-încălzire, la start nu am putut să mă poziţionez prea în faţă. Deja erau sute de biciclişti acolo, mai matinali ca mine (nici nu e greu :)) ), astfel că am plecat undeva de la jumătatea plutonului. Pe prima porţiune de asfalt, pe Aleea Privighetorilor, spre Zoo, am mers în forţă şi am depăşit vreo 2-300 de ciclişti. Mi-a fost frică să forţez mai mult pentru că am văzut câteva căzături urâte şi pentru că ştiam că oricând se poate băga cineva în faţa mea din senin şi mă putea pune la pământ, aşa cum s-a întâmplat la Team Challange în 2013. Intrarea în Pădurea Băneasa a fost conform aşteptărilor. Înghesuită, cu oameni care s-au dat zmei în linie dreaptă şi cărora acum le era frică să treacă prin 2-3 bălţi mici. Am mai depăşit şi aici cât am putut, însă de cele mai multe ori nu aveam pe unde. Organizatorii au fost oricum inspiraţi şi au lăsat doar cărările late din Băneasa, astfel că la Centură s-a ajuns destul de repede. Am sărit repede calea ferată, am trecut pe lângă şoferii nervoşi care erau opriţi de poliţie şi am început a doua parte a traseului.

Până la stâna de oi a trebuit să merg foarte atent. Pentru că încă era înghesuială şi pentru că iarba era foarte udă. Am văzut un ciclist întorcându-se la 180 de grade câţiva metri mai în faţă doar pentru că a pişcat un pic frâna. Chiar şi mie îmi patinau serios roţile, deşi aveam crampoane. Au venit însă în scurt timp câmpurile de la Aeroportul Otopeni şi de la Dimieni şi am reînceput depăşirile. Dacă în recunoaşterea făcută cu fratele meu, acum vreo lună, pe segmentul ăsta am avut o medie de sub 20 km/h din cauza vântului, acum am gonit cu mai bine de 30 km/h. Ar fi trebuit să risc mai mult aici, dar uneori iarba de pe mijlocul drumului îmi părea inaccesibilă. Chiar şi-aşa, am făcut o grămadă de depăşiri, pe stânga, pe dreapta, pe centru şi am ajuns la Palatul Ghica, la primul punct de alimentare, plin de optimism şi cu speranţa unei clasări conformă cu aşteptările.

Fac o paranteză aici, că nu v-am povestit de grila de auto-premiere pusă la cale cu Cristina. În seara dinaintea concursului am zis să condimentăm un pic întrecerea. Astfel a doua zi plecam în cursă cu următoarele premii în vedere:
Top 1.500 – o pereche de ochelari de ciclism, care să nu se mai aburească şi care să fie buni pentru cărări întunecoase ca alea din păduri.
Top 1.000 – o cască nouă, evident în culorile echipei de fotbal favorite (Juventus). Nu doar de fiţe sau pitici pe creier, ci şi pentru că cea roşie s-a spart din nimic şi nu îmi mai inspiră, astfel, încredere.
Top 750 – o pereche de pantofi de ciclism MTB şi pedale SPD. Pentru că am testat de la naşul meu SPD-uri de şosea şi pentru că diferenţa se simte.
Top 500 – all from above. Şi ne-am oprit aici, pentru că deja intram în sfera SF-ului :))

 

N-am oprit la Ghica, mâncasem deja un baton, consumasem şi un gel, apă mai aveam, probleme tehnice nu. Pe porţiunea de lângă lac am înregistrat un top speed de 48 km/h acum o lună. Acum am mers cu greu cu 35 km/h pe cel mai rapid segment. După care am intrat pe arătura din pădure şi a început distracţia. Cozi de biciclete întinse pe sute de metri, câţiva „colegi” care se încăpăţânau să depăşească precum cocalarii coloana la semafor, ca apoi când era de dat din pedale să uite cum se face. Era un băiat, cred că l-am depăşit de opt ori, fără să exagerez, doar pentru că insista el să facă atmosferă prin bălţi. L-am lăsat în pace. Probabil în final o fi reuşit să depăşească definitiv câteva zeci de biciclişti cu strategia asta, însă pentru mine, care aveam resurse suficiente, era doar frustrant să îl depăşesc tot pe el, pe şi-aşa puţinele porţiuni rămase disponibile pentru manevre, în loc să depăşesc un alt ciclist. De aici până la al doilea punct de alimentare traseul, care vara ar fi fost unul de fugă maximă, a alternat porţiunile bune cu cele mai puţin bune, iar media mea a scăzut dramatic. La CP7 am „bătut cuba” cu copiii de pe margine, iar la CP8 am luat un pahar de apă în zbor şi mi-am văzut de drum. Nu a durat mult şi am ajuns pe a doua porţiune de teren care în trecut fusese arat. Aici s-a făcut push-bike la greu, pentru că bălţile depăşeau 30 de centimetri şi se întindeau pe toată lăţimea drumului. Iar unde nu erau bălţi nămolul devenise foarte lutos, probabil şi pentru că trecuseră foarte mulţi ciclişti pe acolo. A fost o porţiune de un kilometru, aşa cum nu am întâlnit nici măcar la „Ziua B”, unde nu mi-a dat prin cap să iau bicicleta în cârcă şi m-am ambiţionat să o împing şi să o curăţ de stratul consistent de noroi de pe roţi. Mai era însă puţin până la finiş şi aşa cum au scris şi organizatorii pe pancarte, acum era timpul să fiu tare. Am suferit pe ultima porţiune de câmp, din cauza zdruncinăturilor, însă nu eram singurul, pentru că am început să mă apropii iar de grupuleţe de ciclişti, iar pe ultimii doi kilometri am reuşit să mai fac 10-20 de depăşiri.

PE balta

 

Am trecut linia de finiş în sprint, mi-am auzit numele strigat şi de announcer, şi de către soţie. Am primit premiul maxim de la Nati, un pupic, precum şi a doua mea medalie de finisher la Prima Evadare. La nici un minut distanţă am primit şi un SMS. „Felicitări, ai terminat Prima Evadare în 03:27:49, pe 669 la general şi 304 la categorie (n.r. 30-39 ani masculin)”. Perfect!

Mi-e greu să îmi dau seama ce ar fi trebuit să fac pentru a avansa mai mult. Poate pedalele, pe care, v-aţi prins, nu?, tocmai le-am „câştigat”, m-ar fi ajutat la tras pe porţiunile accidentate şi mi-ar fi dat o viteză mai mare pe porţiunile de fugă. Poate şi un start mai curajos. Dar toate astea, la Prima Evadare 2015.

PE nati                                       (bicicletă Giant Revel 4, custom paint, Juventus theme :D )

 

Cum a fost pentru alţii
Concursul a fost câştigat pentru al doilea an consecutiv de Lucian Logigan de la Ideal Geiger Team. Acesta s-a impus în faţa proaspătului dublu-medaliat cu aur în Thassos, Marius Petrache, în 1 oră, 49 de minute şi 9 secunde. A fost o strategie de echipă care a dat roade, a declarat Logigan la final, în timp ce Marius Petrache a explicat şi în ce a constat asta. Pe scurt, pe o porţiune unde se alerga în şir indian, Logigan a atacat, iar un coleg de-ai lui, aflat în poziţia secundă, a reuşit să îi înfrâneze pe ceilalţi urmăritori. Petrache a plecat apoi într-o cursă de urmărire însă nu a reuşit să se apropie decât la două secunde de rutierul Geiger şi a rămas cu regretul că, probabil, dacă mai avea un kilometru la dispoziţie ar fi urcat pe prima treaptă a podiumului.

Locul trei i-a revenit lui Attila Madaras, tot de la Ideal Geiger, în timp ce competiţia fetelor a fost câştigată de Irina Dumitru de la BikeXpert în 2 ore, 20 de minute şi 2 secunde, urmată îndeaproape de Emese Fodor de la Kross Team, la 7 secunde, şi Alexandra Lazăr de la NoMad Merida. Zsuzsa Gyurka, campioana ultimelor trei ediţii, a venit în mod surprinzător doar a patra şi sunt curios să găsesc un race report al ei să văd ce spune că i-a lipsit, în timp ce pe locul cinci a sosit campioana Bulgariei, Aneliya Karagyozyan.

Sunt multe categorii care au fost premiate, în funcţie de vârstă, de bicicletă sau de componenţa echipei. Dacă sunteţi curioşi, rezultatele complete pot fi văzute aici.

Participant - Action
Meltenismul” unora, despre care am vorbit mai sus, s-a văzut şi după ce s-a terminat cursa, când au început să urle că ei au dat nişte bani pentru concursul ăsta şi că de ce îşi bat joc cei care spală bicicletele, atunci când au luat o pauză din cauza supraîncălzirii. Mai lipsea un scandal pe tema „nu e bună mâncarea”. Asta e, mai sunt şi uscăciuni ce trebuie ignorate. Mie mi s-a părut doar amuzant faptul că ăia de la Romsal nu au avut probleme ca specialiştii în utilaje de spălat, Karcher :)) Atât. N-am făcut o tragedie că am stat jumătate de oră în plus la spălat bicicleta, că doar nu stăteam nici în ploaie, nici pe cuie.

 

Câteva cifre:
2.924 – concurenţi înscrişi
2.215 – concurenţi care au terminat cursa
669 – locul meu provizoriu la final (poate suferi mici corecturi)
308 – fete înscrise în concurs
200 – voluntari
70 – copii participanţi cu vârsta până în 15 ani
69 – vârsta celui mai vârstnic participant
55 – kilometri de parcurs de la Academia de Poliţie Bucureşti, până la Complex Astoria Snagov
45 – participanţi la concursul foto
30 – sportivi dintr-o singură ţară străină – Bulgaria
30 – sportivi legitimaţi
29 – ţări care au avut reprezentanţi la Prima Evadare
22 – companii înscrise
7 – televiziuni
6 – vârsta celui mai tânăr participant
2 – elicoptere care au însoţit concurenţii
1 – zi frumoasă de primăvară petrecută cu familia, cu prietenii şi cu o comunitate faină

 

Mulţumesc încă o dată CS Nomad Multisport pentru experienţă, pentru comunicarea fără reproş (Doina şi Florian), pentru acţiunile de recunoaştere şi pentru că faceţi treaba asta o dată pe an şi bine, cu pasiune şi pricepere. Ne vedem în 2015!

 

PS: Aproape că uitasem. Îi mulţumesc şi lui Alex Fit pentru încălzirea de la început. Chiar mi-a prins bine şi dacă la WinterTri, Ziua B sau Doltcini am avut probleme cu genunchiul, acum, pe un traseu mult mai lung şi mai greu, m-am simţit… fit :)

 

Credit foto:
Mihai Stetcu  – foto elicopter
Cristian Vasile – foto ATV

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mai 2014
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Clasament Serie A

1. Juventus
%d blogeri au apreciat asta: