//
citești...
Ciclism

Concursuri de ciclism – calendarul meu competiţional în 2014

bikeÎn 2013 am debutat cu mult entuziasm în competiţiile de mountain-bike şi mi-a plăcut. Atât de mult încât anul acesta mi-am propus să particip la cel puţin 15 concursuri de ciclism. Probabil nu voi putea să mă duc în fiecare săptămână la concurs şi nici nu trebuie să le bifez pe toate (wife dixit), pentru că mai există şi viaţă în afara biciclitului, iar unele curse necesită mini-vacanţe de unde nu pot exclude restul familiei. Însă 15 curse cred că e un target realist pentru un sezon care se întinde pe durata a 9 luni şi mai ales că deja am bifat prima participare: triatlonul de iarnă, despre care am scris aici.

Şi pentru că îmi place să fiu un om organizat, să fie toate lucrurile clare, puse la punct, am trasat mai jos un calendar cu evenimentele la care îmi doresc să particip (aş putea participa), cu menţiunea că NU e o listă cu toate concursurile organizate şi că oricând pot apărea alte date în calendar, alte zone frumoase din România de străbătut cu bicicleta. De asemenea, calendarul se pliază mai bine pentru cei din Bucureşti şi împrejurimi, distanţele putând fi străbătute în ziua concursului.

Aprilie
12 aprilie – ZIUA B by Riders Club – Cernica

Mai
3 mai – Doltcini XCO Muncitoresc – Constanţa

11 mai – Prima Evadare – Bucureşti
Ora de start: 10.00
Traseu: aprox. 55 kilometri

Prima Evadare nu cred că are nevoie de prezentare. Este cel mai mare maraton de ciclism din estul Europei, anul trecut având la start peste 2.800 de persoane. Concursul se desfăşoară între Bucureşti şi Snagov prin păduri sau pe câmp/drumuri de ţară. Există trei puncte de alimentare unde participanţii îşi pot reîmprospăta forţele şi pentru câţi participanţi sunt aş putea spune că este incredibil de bine organizat. Se filmează din elicopter, de pe ATV-uri, de pe scutere… eşti fotografiat mai peste tot de voluntari amatori sau profesionişti. Chiar te simţi ca la un eveniment important. Are un singur defect, faptul că nu mai este atât de plăcut dacă plouă. În ultimii doi ani însă vremea a ţinut cu participanţii, aşa că să nu cobim şi să sperăm la poteci uscate.

Mai multe detalii aici.

 

Iulie
19 iulie – Trofeul Muscelului by Riders Club – Câmpulung
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: 16 iulie
Traseu: 27 km + 710 m sau 54 km + 1850 m

Detalii pe Ridersclub.ro

27 iulie – VLC Mountainbiking by Riders Club – Vâlcea 
Ora de start: 09:30
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: 16 iulie
Traseu: 40 km + 1664 m sau 70 km + 3580 m

Detalii pe Ridersclub.ro

August
2 august – Zimbrăria Neagră – Bucşani
Ora de start: TBA
Taxă de înscriere: TBA
Deadline: TBA
Traseu: 31 km + 310 m (probabil)

Detalii aici.

9 august – Șoimii Bucegilor by Riders Club – Predeal
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: 6 august
Traseu: 12 km + 400 m sau 15 km + 630 m sau 40 km + 1740

Detalii pe Ridersclub.ro.

23 august – Cheia MTB Challenge – Măneciu
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: 40-60 lei
Deadline: 21 august
Traseu: 49 km + 1200 m (termen limită, 6 ore)

Detalii aici.

31 august – Livada cu cireși by Riders Club – Păulești
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: TBA
Traseu: TBA

Detalii pe Ridersclub.ro.

Septembrie
5-7 septembrie – TriChallenge – Mamaia
Ora de start: TBA
Taxă de înscriere: de la 120 lei
Deadline: locuri limitate
Traseu: 400m inot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare pentru mine

Individual
Proba supersprint: 400m inot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare
Proba sprint: 750m inot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Proba olimpica: 1500m inot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipa
*o echipa este formata din 2 sau 3 persoane; o persoana care participa la proba individuala NU POATE FI si parte dintr-o stafeta.
Stafeta sprint – 750m inot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Stafeta olimpica – 1500m inot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Mai multe detalii despre eveniment, probe și taxe aici.

20 septembrie –  Rocket Bike Fest – Cernica
Ora de start: 10:00
Taxă de înscriere: 50-80 lei
Deadline: TBA
Traseu: 12.5 km – 2 ture hobby, 4 ture elite

Mai multe detalii pe http://www.rocketbike.ro/

21 septembrie –  4 pedale by Riders Club – București
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: TBA
Traseu: 17 km (ștafetă pe echipe)

Detalii pe Ridersclub.ro.

Octombrie
12 octombrie – Haiduci și domnițe by Riders Club – Moara Vlăsiei
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: TBA
Traseu: 16 / 32 / 48 km (1-2-3 ture)

Detalii pe Ridersclub.ro

18 octombrie – Scroviștea Swan Lake – București
Ora de start: TBA
Taxă de înscriere: 60-80 lei
Deadline: 11 octombrie
Traseu: TBA

Detalii aici.

26 octombrie – Legendele Toamnei by Riders Club – Cernica
Ora de start: 11:00
Taxă de înscriere: de la 50 lei
Deadline: TBA
Traseu: 28 / 56 km (1-2 ture)

Detalii pe Ridersclub.ro


Mai jos lista brută cu concursuri de avut în vedere, dacă se confirmă, e timp, bani și/sau bicicletă de șosea :D 

Iunie
14 – sâmbătă – ROAD Grand Prix, Bucureşti
21 – sâmbătă – Vidraru MTB Challenge
21 – sâmbătă – Explorer MTB Challenge, Luncaviţa, Tulcea

Iulie
6 – duminică – Surmont MTB Challenge, Azuga
13 – duminică – ROAD Grand Prix – Ploieşti
17-20 – Turul Ciclist al Sibiului

August
23 – sâmbătă – Triathlon No Stress şosea, Olimp

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Februarie 2014
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728  

Clasament Serie A

1. Juventus
%d blogeri au apreciat asta: