//
citești...
Filme

Premiile Oscar, o afacere pur americană

Ora în lumea filmului se dă la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii. Nu este astfel de mirare că membrii Academiei de film – actori, regizori, scenarişti şi nu numai, americani în marea
lor majoritate – au căutat să răsplătească prin trofeele Oscar filmele ce au abordat o temă populară sau cu elemente populare printre americani. Slumdog Millionaire a făcut excepţie în 2009, însă în 2010 lucrurile au revenit la normal, iar cele mai râvnite cinci trofee au revenit unor pelicule „americanizate”, chiar dacă două au fost acordate unor personaje nu foarte populare.

Ca un film să fie nominalizat la Premiile Academiei, conform regulamentului, acesta trebuie să aibă premiera în Districtul Los Angeles, din California, în anul calendaristic (1 ianuarie – 31 decembrie) ce precede gala de decernare. De exemplu, cel mai premiat film al anului 2010, The Hurt Locker, a apărut pe piaţă chiar din 2008, însă nu s-a calificat pentru Premiile din 2009 pentru că a apărut la cinematograf în Los Angeles abia la mijlocul anului 2009.

Războiul

Victoria producţiei Kathrynei Bigalow a stârnit un val de nemulţumiri în rândul fanilor Na’vi sau al pacifiştilor. Chiar dacă este un câştigător meritoriu în duelul direct cu Avatar pentru „Cel mai bun film”, nu putem să nu recunoaştem că The Hurt Locker face propagandă războiului din Irak. Într-o lume politizată ce înconjoară Oscarurile, lecţiile de morală ieftină ale lui James Cameron, despre ecologie şi inechitabilitatea în război, au dat greş în faţa americanilor. Iar fosta soţie l-a detronat pe „Regele Lumii”, aşa cum Leonardo Di Caprio îl numise pe Cameron după ultimul film mega-scump şi profitabil, Titanic. În The Hurt Locker, soldaţii britanici sunt o glumă şi mor repede, iar teroriştii sunt diabolici şi îşi transformă semenii în bombe umane. În acest timp, soldaţii americani salvează situaţia, prin sacrificiu şi iscusinţă, iar atunci când dau greş au timp şi de un „I’m sorry” pentru unealta duşmanului. Sunt nişte eroi, nişte modele demne de urmat pentru americani. Iar Academia i-a decorat cu Oscar atunci când toată lumea se uita la ei.

Pe de altă parte, membrii Academiei au mai tras un semnal de alarmă. Şi acela că nu sunt pregătiţi ca actorii să fie înlocuiţi de personaje generate pe calculator, fără suflet, fără emoţii ce pot fi comparate cu cele umane. James Cameron a vrut să arate lumii ce poate face tehnica 3D şi a reuşit. Academia l-a răsplătit pentru asta. La nivel vizual, pentru că la scenariu şi interpretare filmul nu a impresionat cu nimic.

Fotbalul american şi muzica country

În privinţa actorilor în roluri principale, alegerea membrilor Academiei a fost dificilă, dar nu imprevizibilă. Meryl Streep, care joacă fabulos rolul Juliei Child, cea care le-a prezentat americanilor bucătăria franceză şi tehnicile de gătit în anii ’60, a fost detronată de o mamă a zilelor moderne, interpretată de Sandra Bullock în The Blind Side. Soţie şi mamă fericită a doi copii, femeie de succes într-un oraş segregaţionist până în 1972 (Memphis), Sandra Bullock găseşte loc în inima şi în casa
ei şi pentru un băiat afro-american ce are dificultăţi la şcoală, dar mai ales în viaţă. Îi cumpără haine, îi oferă un pat
şi o cameră doar ale lui, îl adoptă, îl îndrumă şi îl ajută să devină un sportiv profesionist în fotbalul american. Aflată la prima dramă după zeci de comedii romantice, Sandra Bullock nu convinge prin prestaţia ei, dar personajul şi povestea, ce au la bază fapte reale, au ajutat-o să urce în topul preferinţelor americanilor din clasa de mijloc şi apoi în topul membrilor Academiei de Film.

Pentru rolul masculin, alegerea s-a făcut între „Luptătorul” (The Wrestler) muzicii country, Jeff Bridges, între un angajat de top la o firmă specializată în concedieri, George Clooney, şi Morgan Freeman, în rolul lui Nelson Mandela. Cu vocea lui caldă şi privirea blândă, Freeman a făcut un rol bun în Invictus, dar povestea avea două defecte: era despre sud-africani şi despre un sport pe care americanii nu îl înţeleg – rugby-ul. George Clooney, pe de altă parte, a avut un rol ingrat în contextul actualei crize economice, iar şarmul şi discursurile motivaţionale nu i-au fost de folos. Astfel că premiul a ajuns la Jeff Bridges, un cântăreţ şi compozitor de muzică tradiţională americană – star pe vremuri, alcoolic la 57 de ani -, care îşi câştigă traiul cântând la chitară prin diverse baruri
din oraşele mici ale SUA. Bonus, Jeff Bridges interpretează şi el câteva melodii, astfel că reţeta Joaquin Phoenix/Reese Witherspoon din „Walk the Line” a avut iar succes.

Răzbunarea evreilor şi generaţia McDonald’s

Singurele premii care au avut poate şi susţinerea celorlalţi nominalizaţi la Oscar au fost acordate pentru rolurile secundare, cumva în contrast cu lucrurile care se bucură de simpatia americanilor. Mo’Nique şi Christoph Waltz au jucat însă impecabil şi au cules cam toate premiile pe care le puteau culege în acest an. Deşi rolurile lor sunt negative – mamă abuzivă şi vânător de evrei -, filmele în care cei doi au jucat nu părăsesc sfera popularităţii în SUA.

„Precious” prezintă necazurile cu care se confruntă unii tineri din familiile de afro-americani. S-a găsit astfel o actriţă de culoare, supraponderală şi dependentă de hamburgeri şi aripioare de pui, căreia i s-au aruncat în cârcă o droaie de alte necazuri: analfabetă, exmatriculată de la şcoală, mamă la 16 ani cu copil ce suferă de sindromul Down, gravidă cu al doilea copil, batjocorită de oameni pe stradă, abuzată fizic de mamă acasă, violată de tatăl ei şi totodată al copiilor ei, exploatată şi bolnavă de sida. Rolul lui Gabourey Sibide nu a stârnit suficientă simpatie pentru un Oscar în rol principal, însă mama lui Precious, interpretată fără cusur de Mo’Nique, nu putea să nu primească premiul Academiei.

În „Inglourious Basterds”, Brad Pitt şi-a schimbat accentul şi a plecat să scalpeze nazişti. În mod surprinzător asta nu l-a ajutat nici măcar să fie nominalizat, însă Quentin Tarantino a reuşit să facă un star din Christoph Waltz, premiat pentru rolul opus lui Brad Pitt, acela de vânător de evrei.

Oscarurile se dau tot la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii. Astfel, ca o concluzie, nu trebuie să ne mirăm dacă premiile lor nu sunt pe gusturile noastre. Oscarurile au gust de ketchup, roşu ca sângele din Irak. Pigmentate pe alocuri cu muzică country şi fotbal. Fotbal sută la sută american.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Martie 2010
L M M M V S D
« Sep   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Clasament Serie A

1. Juventus
%d blogeri au apreciat asta: