//
citești...
Altele

Dos miles! Azul!

batai-cocosi.jpg

Un joc video a stârnit controverse în Statele Unite ale Americii şi nu este pentru prima oară când se întâmplă asta. De această dată este vorba de un joc despre „luptele de cocoşi”, în care actualul jucător de baseball în Major League , Pedro Martinez, şi fostul jucător Juan Marichal sunt protagonişti, iar două grupuri care se ocupă cu protecţia animalelor le-au cerut acestora să îşi prezinte scuzele întregii naţii americane. De ce? Pentru că luptele organizate între animale, fie cocoşi sau câini, sunt interzise în toate cele 50 de state şi oferă un exemplu urât copiilor americani. „Aceste lupte implică tortura asupra animalelor spre excitarea spectatorilor, care se bucură de violenţă şi de sângerări. Jucătorii, cu bune şi rele, sunt modele în cultura americană, în special pentru copii”, a declarat Wayne Pacelle, preşedintele Societăţii Umane din Statele Unite, pentru International Herald Tribune.

O industrie care ucide
Însă în Republica Dominicană, de unde provin cei doi jucători mai sus menţionaţi, luptele de cocoşi reprezintă un simbol al spiritului de luptă al ţării. Este o sărbătoare, ba chiar un sport. Al doilea cel mai popular după baseball, care se bucură de succes graţie celor 99 de dominicani care au evoluat în Major League în 2007. “Este o parte din cultura dominicană”, spun localnicii. Aproape fiecare cartier şi sat din Republică are o “gallera”, o arenă pentru luptele regulate de cocoşi. Peste 1500 de “gallere” sunt înregistrate la Comisia Naţională a Luptelor de Cocoşi, iar “această industrie oferă locuri de muncă pentru mii de oameni”, spune Junior Arias Noboa, preşedintele Comisiei.

E duminică dimineaţa şi ritmuri de merengue se aud în boxele clubului Gallistico de San Martin, din cartierul El Nueve al capitalei Santo Domingo. O dată intrat în club, însă, larma dinspre cele 106 cuşti de plexiglas acoperă orice alt zgomot. O sută şase cocoşi bat din picioare şi îşi mişcă capetele într-o imitaţie ciudată a unor boxeri ce se pregătesc de meci. Câţiva angajaţi îi îngrijesc, îi leagănă ca pe nişte copii şi le mângâie penele până închid ochii. Până la sosirea nopţii, mulţi dintre cocoşi însă nu vor mai avea ce să închidă sau nu va mai fi cazul. Ochii lor pot fi scoşi de un adversar viguros sau creierul le poate fi înţepat de cuiele de plastic ce sunt prinse de pintenii fiecărei păsări. Oricum ar fi, mulţi cocoşi vor mori, iar Jose Delio Jimenez va spune mai mult ca sigur că este un scop crud al Mamei Natură. “Dacă alături doi cocoşi, se vor lupta, dar dacă pui o mie de găini în acelaşi loc, nimic nu se va întâmpla. Aşa le este scris cocoşilor, au luptele în sânge”, a spus Jimenez, proprietarul de 69 de ani al clubului, care a recunoscut că i-a avut drept oaspeţi pe Marichal şi Martinez: “Nu este un secret pentru nimeni că lor le plac luptele de cocoşi. Nu este nimic rău în asta. Este un sport care respectă legile şi tradiţiile noastre”.

O zi din viaţa unui cocoş
Cocoşii din El Nueve îşi încep ziua în jurul orei 10 dimineaţa, când sunt cântăriţi şi li se stabileşte un oponent, iar apoi sunt plasaţi în cuşti numerotate. Apoi vine Elvin Decena, un inspector „licenţiat în cocoşi”, care foloseşte un acid ce îşi schimbă culoarea, atunci când pe penele cocoşilor se regăsesc substanţe ilegale. Asta pentru că unii proprietari prea-entuziasmaţi freacă păsările cu tutun sau alte chimicale, considerând că asta îi face să lupte mai dur. Ca să ajungă însă la Decena, cocoşii trebuie să fi petrecut în medie doi ani pregătindu-se pentru intrarea în ring. Mulţi dintre ei provin din găini renumite că oferă lumii cocoşi buni de luptă, iar până să ajungă pe mâinile inspectorului, ei sunt supuşi unei diete, ce conţine grăunţe speciale, vitamine şi antibiotice, în timp ce penele sunt întotdeauna tunse de îngrijitori profesionişti.

Soarele străluceşte pe cer, iar ora primei bătălii de la Club Gallistico de San Martin se apropie. Oamenii se pregătesc să îşi trimită cocoşii la luptă. Întâi cioplesc pintenii păsărilor cu un cuţit ascuţit, înainte să fixeze ţepii de plastic. Câteva păsări protestează, iar unele închid ochii în timp ce proprietarii îşi fac treaba, punând o panglică în jurul pintenilor micşoraţi, precum asistenţii pun la mănuşile boxerilor. Ţepii sunt ataşaţi, cu câteva picături de ceară încinsă, iar apoi fixaţi cu o altă panglică. Să înceapă lupta!

Cocoşul lui Columb. Doar un cocoş…
Conform unei scurte istorii prezentate de Comisia Naţională, prima astfel de luptă a avut loc în 1492, când Cristofor Columb a ajuns în ceea ce avea să devină Republica Dominicană. Grecii şi romanii se spune că organizau de asemenea lupte de cocoşi, iar în zilele noastre acest sport este popular şi în Indonezia, Thailanda, Mexic, Puerto Rico şi alte ţări. În Republica Dominicană, însă, mulţi spun că luptele de cocoşi sunt intrinseci faţă de identitatea naţională, în special în rândul bărbaţilor. “Este ceva nativ pentru ei”, a spus Jose Luis Ramirez, un arbitru în luptele de cocoşi. “Suntem războinici, ne place competiţia”.

Luptele sunt în special populare în regiunile rurale, spune Lynne Guitar, istoric şi specialistă în antropologie, care trăieşte în Republica Dominicană şi studiază cultura acestei naţiuni. „Ei joacă baseball, joacă stickball şi au luptele între cocoşi. Duminica, femeile se duc la biserică, iar bărbaţii se duc la «gallera»”, spune ea. Americanilor li se pare şocant ce se întâmplă cu aceste animale, însă Guitar spune că dominicanii au alte griji, decât aceea dacă sunt trataţi uman, sau nu, cocoşii. În ţara lor, 40% din oameni trăiesc în sărăcie. „Subzistenţa zilnică aici este o luptă. Mulţi nu au bani pentru medicamente, iar copiii lor se îmbolnăvesc. Aşa că, atunci când văd un cocoş că moare, au o reacţie de genul «Şi? Ce dacă? Este doar un cocoş»”, a declarat Lynne Guitar.

Să-nceapă lupta!
Un cocoş care cândva a intrat în arena de la Club Gallistico, unde doi poliţişti înarmaţi păzesc intrarea şi le cer spectatorilor să îşi depoziteze armele într-un seif. Cele patru rânduri de scaune din jurul ringului sunt ocupate imediat de cei care îşi permit să dea 300 de pesos, aproximativ 9 dolari, pe un bilet. Restul se agaţă de barele de metal ce înconjoară arena. Lupta începe când păsările sosesc în lifturi de plexiglas, ce scârţâie şi se clatină pe un traseu deasupra mulţimii. Descind în ring. Două păsări intră, doar una va pleca… învingătoare. Un sunet de avertizare se aude, cocoşii încep să se învârtă unul în jurul celuilalt. Sar în aer şi se împung cu ţepii de la picioare. Penele încep să zboare, sângele să ţâşnească peste tot pe iarba artificială a ringului. Spectatorii încep să îşi plaseze pariurile „Dos miles! Azul!”, alege unul dintre ei, pariind 59 de dolari pe cocoşul cu panglică albastră.

Lupta se termină, apoi încă una şi tot aşa. Cel puţin o luptă se încheie după ce o pasăre a murit. Altele sunt oprite când un cocoş rănit stă la pământ mai mult de un minut. Iar altele se termină la egalitate, după ce păsările s-au luptat pentru mai bine de 15 minute.

Afară, în parcare, în timp ce sirena prevesteşte debutul unei noi bătălii, un câine rătăcit printre maşini are ceva în gură. Este capul cocoşului mort.

Anunțuri

Discuție

3 gânduri despre &8222;Dos miles! Azul!&8221;

  1. Barbara pasiune. seamana cu corida.

    Scris de gabi | Octombrie 1, 2008, 23:36
  2. vreau si eu jocu’:))

    Scris de marian | Martie 3, 2009, 22:42
  3. Ce deplorabili suntem noi oamenii.

    Scris de daniel (yang) | Septembrie 11, 2010, 11:13

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Februarie 2008
L M M M V S D
« Apr   Sep »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829  

Clasament Serie A

1. Juventus
%d blogeri au apreciat asta: