Se boteaza rromul lui Dumnezeu

 Căldură mare-n Bucureşti zilele astea. Tocmai bine să te duci la un ştrand sau la o piscină sau, de ce nu, pe lacul din faţa blocului. Când eram mic era cea mai bună soluţie. Îmi lua 30 de secunde să ies din bloc şi să fac o baie. Cu timpul au apărut cai morţi, boli peste boli şi o scârbă inimaginabilă faţă de lacul Plumbuita. Puţini se mai încumetă acum să stea la plajă în parcul neamenajat, printre rahaţii câinilor ne şi comunitari şi sub privirile pescarilor amatori care atârnă ore întregi plasa-n apă pentru două fâţe şi trei sticle goale de Cola.  Şi mai puţini sunt aceia care mai fac baie în apa nelimpede şi necristalină şi urât curgătoare a Râului Colentina. Poate doar câţiva “localnici” ai parcului. Cam atât.

 Lacul a căpătat însă alte rosturi. Este confundat mai nou cu apa Iordanului. Cum mă uitam eu pe geam că începea ploaia, văd la o lungime de lac mai încolo multă lume adunată. Iniţial am crezut că s-a înecat vreun puradel şi că îl scoate cineva din apă. Cum proteveul nu era la faţa locului, am zis să îmi iau eu aparatul foto şi să îi trag în poză, că, deh, poate ofeream nişte imagini în exclusivitate. Descarc pozele pe calculator şi.. surpriză, era de fapt un… botez (cred eu). Dacă cineva cunoaşte că ar fi vorba despre un alt ritual, să îmi împărtăşească şi mie informaţia, pentru că oamenii păreau foarte serioşi şi nici ploaia torenţială nu i-a alungat spre case. Doar sunetul îmbietor al manelelor şi micii sfârâind pe jar le-au captivat mai mult atenţia. Da, aceeaşi mici şi aceleaşi manele ca în noaptea de Înviere.